selecție pentru jucători de baschet

Deschidem un program de selecție pentru jucători de baschet în parteneriat cu FRB

Dacă ești alături de noi de ceva timp, știi că pentru noi baschetul este o alternativă sănătoasă pentru educația copiilor. Pe lângă pasiunea pe care o avem pentru acest sport, recunoaștem și beneficiile sale imense pentru dezvoltarea fizică și mentală a celor mici. Prin programul de selecție pentru jucători de baschet pe care îl desfășurăm, ne dorim ca baschetul să ajungă la cât mai mulți copii. Facem asta cu ajutorul Federației Române de Baschet și Ministerului Sportului, prin intermediul programului „Creștem sănătos prin baschet”.

Dacă ești interesat de înscrierile în acest program, poți accesa direct pagina dedicată programului. În acest articol, vom detalia scopul proiectului și etapele procesului de selecție, în caz că ai nevoie de informații suplimentare.

Încă un pas înainte pentru viitorul baschetului ieșean

Cum se obține succesul? Cu perseverență și încredere în propriile forțe – ori cel puțin așa a apărut el pentru noi. 😊 2022 este deja un an al reușitelor istorice pentru baschetul ieșean, cu o dublă calificare în Turneul Final la Campionatul Național la U13 și U14 și locul 9 în topul național al echipelor la generația U16.

Așa că avem acum un motiv în plus să căutăm viitoare talente: dovada faptului că se poate, că atunci când există voință, există și o cale. Programul de selecție pentru jucători de baschet are ca scop identificarea și pregătirea copiilor cu potențial și pasiune pentru acest sport.

Cel mai important aspect al proiectului nostru este însă continuitatea. Copiii care vor trece prin programul de selecție și pregătire vor putea să continue antrenamentele în cadrul clubului. Aceștia vor participa la competițiile locale și naționale și vor putea să fructifice pasiunea pentru mișcare.

Nu știi niciodată de unde se poate naște un vis, nu-i așa? Și cum ar fi ca, peste ani, cel mai bun baschetbalist din lume să fie băiatul sau fata ta?

Noi credem că e important să îi lăsăm pe cei mici să exploreze și să-și descopere pasiunile. Programul de selecție Doing magic together  poate fi o oportunitate excelentă ca acesta să facă cunoștință cu lumea baschetului și frumusețea acestuia.

Cum se va desfășura programul de selecție pentru jucători de baschet

Programul de selecție se desfășoară în perioada 1 mai – 15 septembrie 2022 și presupune câteva etape principale:

  • 1 mai – 1 iunie 2022: Selectarea inițială a grupelor de performanță. În perioada aceasta îți poți înscrie copilul prin formular sau sunând la numărul 0768.800.351. De asemenea, tot în acest interval vom merge și în școli pentru a ne prezenta activitatea și a realiza activități cu copiii;
  • 1 iunie – 15 august 2022: Pregătirea sportivilor. Copiii vor participa la antrenamentele STOMART, unde vor învăța tehnici de bază și baschet și tactici de joc;
  • 15 august – 15 septembrie 2022: Organizarea unor competiții la nivel național. În această perioadă vom organiza două turnee cu participarea echipelor la nivel național, care să le ofere copiilor o imagine vie a unei competiții de baschet.

Pe tot parcursul desfășurării proiectului, copiii vor fi monitorizați și evaluați de către antrenorii noștri. Aceștia îți vor putea spune dacă copilul tău are înclinări pentru acest sport și cum îl poți ajuta să se dezvolte.

Ce trebuie să știi înainte de înscriere

Așa cum te-am obișnuit, activitatea STOMART se concentrează pe performanță. Programul de selecție pentru jucători de baschet se adresează însă începătorilor, așa că nu e nimic dacă copilul tău nu a mai jucat până acum. Avem timp să jucăm împreună! 😉

E important doar ca cel mic să fie dornic să învețe și să fie punctual. Performanța se dobândește prin constanță, după cum ți-am zis și în acest articol.

Încă ai întrebări despre program la care nu ai găsit răspunsul? Cel mai simplu e să ne scrii pe Facebook sau să ne suni la numărul 0768.800.351.

Leave a Reply