8 beneficii ale parteneriatului cu un club sportiv
Asocierea cu un club sportiv sau cu un sport în sine poate fi un ingredient important în cadrul promovării companiei pe care o administrezi. Mai ales dacă activezi într-un domeniu care pune preț pe mișcare și sănătate, această decizie ar putea să îți aducă nu doar mai multă vizibilitate, ci și noi clienți interesați de ceea ce le poți oferi.
Și pentru că ne-am bucura din tot sufletul să descoperim parteneri alături de care să ne dezvoltăm, vom dezbate principalele 8 beneficii pe care sponsorizarea unui club sportiv ca STOMART ți le poate aduce.
Sponsorizarea unui club sportiv face bine întregii comunități
Poate cel mai evident efect al sponsorizării unui club sportiv este acela că încurajezi activitatea membrilor săi. În cazul nostru, asta înseamnă că le oferi copiilor oportunitatea de a face sport și de a crește sănătos. Susținerea ta le oferă nu doar acces la antrenamentele și activitățile pe care le realizăm, ci, în același timp, îi ajută să își descopere pasiunile, să înțeleagă cât de importantă este echipa și cât de valoros este fiecare membru al acesteia.
Atunci când faci un copil fericit, părinții sunt și ei fericiți. Împreună cu părinții, toți susținătorii noștri – care participă la meciuri sau ne încurajează în online – îți vor fi recunoscători că susții activitatea pe care ei o apreciază.
Susținerea unui club sportiv face comunitatea în care acesta există să fie mai vie și mai puternică. Iar asta ajută și compania ta, căci va crește împreună cu ONG-ul pe care îl susține. După cum bine știi, marile evenimente sportive au puterea de a capta atenția unui public numeros, iar sponsorii sunt adesea în lumina reflectoarelor pe parcursul lor.
Și pentru că tot vorbim despre puterea comunităților, poate că ar fi bine să nu cauți mereu cele mai populare cauze pentru a fi susținute. Fanii observă foarte rapid lipsa de autenticitate, tradusă aici prin încercarea de a sponsoriza un proiect doar pentru a „fura” din notorietatea acestora. Să susții un proiect local – așa cum este și STOMART – poate fi o decizie mult mai bună pe termen lung. Imaginează-ți doar cât de mare îți va fi bucuria când vom ajunge clubul de baschet #1 din Europa și vei ști că ai ajutat la îndeplinirea acestui obiectiv prin susținerea oferită!
Ce vei câștiga sponsorizând un club sportiv ca STOMART
Sponsorizarea unui club sportiv nu semnifică doar sprijinul financiar sau de altă natură a acestuia. Ea este, mai degrabă, un parteneriat bazat pe reciprocitate. Pentru o companie, sponsorizarea poate fi o tehnică de marketing, uneori chiar mai benefică decât publicitatea clasică.
După cum îți spuneam și în articolul anterior, beneficiile pe care le poți obține în urma unei sponsorizări pot fi măsurabile sau nemăsurabile. În continuare, îți vom prezenta o listă de 8 motive pentru care ar trebui să iei în considerare un parteneriat cu un club sportiv (sau cu un ONG în general).
1. Crești vizibilitatea companiei
Prin asocierea cu un club sportiv, compania ta va dobândi mai multă vizibilitate în rândul publicului larg. Fie că este vorba de suporterii din sală sau cei care urmăresc meciul la TV sau online, afișarea logo-ului în cadrul evenimentului poate avea ecouri puternice.
Ce este important, în cazul vizibilității, este faptul că știi în fața cui te expui. Prin cunoașterea publicului organizației pe care o susții, vei putea crea o experiență personalizată pentru acesta, care să facă prima întâlnire cu brandul de neuitat.
2. Poți modela percepția consumatorilor
Te-ai întrebat vreodată cum este perceput brandul tău? Suntem siguri că da. Ei bine, află că sponsorizările te ajută să definești modul în care aceștia îți percep compania și sentimentele pe care i le atribuie.
Atunci când afacerea ta e asociată cu evenimente apreciate de comunitate, se întâmplă adesea un „transfer de simpatie”. Cu alte cuvinte, oamenii vor începe să aprecieze compania ta datorită legăturii create. Iar acest lucru are urmări importante și în „sectorul” vânzărilor: un studiu din 2016, realizat de Event Marketing Institute, a evidențiat că 74% dintre consumatori sunt mai predispuși să cumpere produse sau să testeze servicii de la o compania care este asociată cu un eveniment important pentru comunitatea lor.
3. Poți realiza acțiuni targetate de marketing
Prin câștigarea unui public nou, vei putea să controlezi modul în care acesta ajunge să îți cunoască brandul. Acțiunile de sponsorizare te ajută să ajuți la un segment de oameni foarte bine determinat din punct de vedere al intereselor și nu numai.
De exemplu, în cazul unui club sportiv, deducem încă de la început că publicul apreciază mișcarea în general. Dacă discutăm despre STOMART, vei ști deja că publicul la care vei ajunge este interesat de baschet, de sportul de echipă și de inițiative locale din Iași.
Ajuns aici, te vei putea întreba: Cum ar trebui să îmi promovez compania pentru a vorbi „pe limba lor”? Rămâne la inspirația (și strategia) companiei tale să alegi cea mai potrivită abordare.
4. Vei genera noi clienți
Dacă deciziile de promovare luate reușesc să atingă publicul cu care interacționezi, acest lucru se va vedea cu siguranță și în profitul companiei tale.
Prin susținerea unui ONG și, în special, a unui club sportiv, poți arăta publicului latura umană, emoțională a brandului tău. Oamenii rezonează mult mai rapid cu afacerile cu care se aseamănă, care au aceleași interese sau preferințe.
Formarea acestor conexiuni cu potențialii clienți îi va face mai atenți și la produsele/serviciile pe care le oferi. În plus, vei avea posibilitatea de a dobândi o bază de clienți fideli, „îndrăgostiți” de platforma brandului prin intermediul căruia comunici.
5. Asumarea unui rol de „cetățean corporate”
Nu toate sponsorizările ar trebui realizate cu scopul vânzărilor în minte. Susținerea unor inițiative locale, cum este echipa de fotbal a orașului sau o asociație care le oferă copiilor oportunități de dezvoltare, te poate transforma într-un „vecin bun” al comunității respective.
Oamenii te vor privi ca pe o „afacere cu conștiință” datorită aportului pe care îl aduci lumii în care activezi. Iar acest lucru nu poate fi decât benefic pentru activitatea ta.
6. Te vei diferenția de competitorii tăi
Ți-am tot vorbit despre imagine și cât de importantă este aceasta pentru publicul tău. Sponsorizarea unui ONG precum STOMART poate fi elementul care face diferența.
Oamenilor le plac companiile cărora le pasă de comunitate și care pun umărul în anumite situații.
De exemplu, în cazul STOMART, putem vorbi despre potențiali clienți în părinții copiilor din echipă. Aceștia fac anumite eforturi astfel încât copiii lor să poată practică baschetul. Dacă tu, prin intermediul afacerii tale, oferi suport echipei, indirect vei ajunge și la părinți, care vor dobândi respect, apreciere și încredere față de produsele și serviciile tale.
7. Diversificarea strategiei de conținut online
Susținerea unei cauze importante pentru comunitatea din care faci parte e un lucru de care merită să fii mândru, așa că le poți arăta oamenilor asta prin intermediul social media. În realitate, vei face un serviciu atât companiei tale, cât și organizației pe care o susții.
Printre beneficiile incluse în cadrul unui contract de sponsorizare, mai ales în cazul unui club sportiv, se regăsesc adesea și postări care promovează produsele sau serviciile sponsorului pe canalele clubului.
Însă poți face mult mai mult de atât. În funcție de strategia pe care o abordezi, poți prezenta urmăritorilor tăi povești „din spatele cortinei”. Poți să le oferi mici frânturi din timpul meciurilor sau poți să le amintești, din când în când, de ce ai ales să susții cauza respectivă. Social media se dovedește a fi un incredibil loc de joacă pentru branduri, unde poți atrage oameni cu aceeași viziune.
8. Construirea unor relații cu alte companii
Evenimentele sportive pot fi un mediu optim în care să întâlnești oameni importanți și companii respectabile. În primul rând, te vei împrieteni, indubitabil, cu echipa clubului pe care îl susții. Dar cine știe ce viitor partener de afaceri s-ar putea ascunde printre ceilalți sponsori sau chiar în public?
Indiferent de mărimea afacerii tale, parteneriatele cu un ONG sportiv îți pot aduce viitori colaboratori pentru proiecte de succes.
Scurte concluzii
Acum, după numirea celor 8 motive pentru care ar trebui să sponsorizezi un club sportiv, nu ne rămâne decât să te întrebăm: Ce mai aștepți? Fie că vrei să sponsorizezi un anumit eveniment al unei organizații sau ONG-ul în sine, este important să te implici și să contribui la lucruri care contează pentru comunitatea ta.
Cât despre comunitatea clubului de baschet STOMART, ne-ar face mare plăcere să devii parte din familia noastră de sponsori! Avem planuri mari și suntem convinși că le vom atinge, însă avem nevoie de susținere pentru a crește. Te poți implica foarte simplu, prin redirecționarea banilor pe impozitul pe profit. Nu te costă nimic și, în schimb, vei avea parte doar de beneficii.