Testimoniale copii

Ana D.

Bună ziua, am început să fac baschet de plăcere acum aproximativ 3 ani, la STOMART. Cu timpul am început să fiu din ce în ce mai dedicată și așa se face că acum nu mai mult de 5 luni am început baschetul de performanță. A devenit mai mult decât plăcere, a devenit un stil de viață, a devenit oportunitatea mea de a avea un stil de viață cum mulți și-ar dori, a devenit o responsabilitate.

Baschetul pentru mine e mai mult decât o activitate zilnică (sau aproape zilnică) pentru mișcare, cu ajutorul baschetului am învățat ce înseamnă munca adevărată, ce înseamnă dedicarea, ce înseamnă să iubești cu adevărat ceva și să îți dorești într-atât de tare să evoluezi încât să o faci în fiecare zi, în fiecare moment în care muncești, fără măcar să-ți dai seama. Coach, antrenorul echipei, zicea că ori evoluezi, ori regresezi, pentru că în timp ce tu stai pe loc, ceilalți își continuă munca și evoluează inevitabil, deci totul ține doar de fiecare persoană în parte. În final, nu pot decât să spun că a face baschet este un prestigiu și că a petrece atât de mult timp dedicată unui singur lucru nu mă face decât mai ambițioasă, dedicată, fericită și împlinită, Și nu pot decât să mulțumesc STOMART, echipei, fetelor din echipă, antrenorilor că ne-au oferit o asemenea oportunitate și sunt mândră că am acceptat-o!

Thea C.

Sunt nenumărate motive pentru care practic acest sport încât nu aș putea alege unul. Viața mea s-a schimbat radical de când am început antrenamentele deoarece de la un stil de viață plictisitor și monoton am ajuns să abordez unul distractiv și interactiv. Am legat prietenii, am învățat să mă comport cu cei din jurul meu, am înțeles că fiecare om are câte o calitate, iar atunci când suntem uniți putem realiza o echipă puternică. În opinia mea, cel mai important lucru învățat este acceptarea câștigului și a pierderii, pentru că de multe ori am fost pusă în situația ca altcineva să fie mai bun, într-o zi, decât mine și asta m-a ambiționat să muncesc mai mult.

Katerina D.

Eu fac baschet pentru feeling-ul pe care îl am atunci când joc baschet, pentru experiențele minunate cu echipa, pe care le facem când ne jucăm baschet împreună, ca o a doua familie. Joc baschet pentru că mă simt în largul meu pe teren, de fiecare dată.

MORE TO COME