Retrospectiva debutului de sezon 2024-2025 #JurnalDeCampionat STOMART

Sezonul 2024-2025 a început în forță pentru echipele noastre, care ne-au oferit momente memorabile, pline de emoție, determinare și performanțe de excepție. Indiferent de rezultate, fiecare meci, fiecare antrenament și fiecare competiție reprezintă o oportunitate de învățare și dezvoltare, atât pentru sportivi, cât și pentru întreaga comunitate.

Sintetizate, rezultatele ar arăta așa (Victorii/Înfrângeri):

  • CN U17 Masculin: 1/2
  • CN U16 Masculin: 3/3
  • CN U15 Masculin: 7/1
  • CN U13 Masculin: 6/0
  • CN U16 Feminin: 4/1
  • Campionatul Regional: 9/3

Rezultate impresionante în Campionatul Național

U13 Masculin – Perfecțiune în teren

Echipa U13 masculin a avut un parcurs extraordinar în debutul sezonului, calificându-se în faza superioară de pe primul loc, cu un scor perfect: 6 victorii și 0 înfrângeri. Acești copii talentați demonstrează că, prin muncă și dedicare, limitele pot fi depășite.

U15 Masculin – Între cei mai buni 16

La categoria U15 masculin, sportivii noștri au reușit o calificare spectaculoasă în faza semifinală, plasându-se între primele 16 echipe din țară, cu un parcurs de 7 victorii și o înfrângere. Aceasta este o realizare importantă care consolidează poziția clubului nostru în elita națională.

U16 Masculin – Meciuri strânse în Grupa Națională

Echipa U16 masculin joacă la un nivel înalt, în Grupa Națională, alături de cele mai bune echipe din țară, încă din startul sezonului. Cu un bilanț de 3 victorii și 3 înfrângeri, suntem în prezent pe locul 5, însă momentul de glorie a fost victoria incredibilă împotriva Campioanei generației 2009, o echipă care a dominat competițiile în ultimii 4 ani. Acest rezultat este dovada clară că echipa noastră poate înfrunta orice adversar, indiferent de palmares.

U17 Masculin – Un drum promițător

Sportivii de la U17 masculin au obținut calificarea în faza superioară a campionatului după primul turneu. În cel de-al doilea turneu, am rămas cu multe lecții învățate și cu speranța că ne vom lua revanșă și vom bate la ușile semifinalelor. 1 victorie și 2 înfrângeri este palmaresul acestora în acest debut de sezon.  Cu lecțiile învățate și determinarea lor, suntem siguri că vor continua să își îmbunătățea jocul și să obțină rezultate excelente.

U16 Feminin – O echipă cu potențial imens

Debutantele noastre din echipa U16 feminin au impresionat încă de la început, fiind la un pas de calificarea în faza semifinală, cu 4 victorii și o singură înfrângere. Determinarea lor este o sursă de inspirație, iar performanțele de până acum ne dau încredere că viitorul lor este promițător.

Prezență puternică în Campionatul Regional de Baschet Moldova

În competițiile regionale, suntem reprezentați la categoriile U12, U14, U15 și U17, unde sportivii noștri au încheiat anul cu un total de 9 victorii și 3 înfrângeri. Deși rezultatele sunt importante, adevărata valoare a acestor competiții constă în lecțiile învățate și în experiența acumulată de fiecare jucător.

Lecții dincolo de rezultate

Baschetul este mai mult decât un sport. Este un mijloc de educație, o cale de a învăța disciplina, respectul și colaborarea. Fiecare antrenament și fiecare competiție reprezintă o oportunitate de a învăța lecții valoroase despre viață, despre cum să înfrunți provocările și să crești atât individual, cât și ca parte a unei echipe.

Sportul, în general, și baschetul, în mod special, reprezintă un sprijin pentru întreaga comunitate, un mod de a inspira copiii să viseze și să lupte pentru îndeplinirea viselor lor.

Componenții echipelor noastre în atenția loturilor naționale!

Performanțele deosebite ale sportivilor noștri nu au trecut neobservate, iar munca lor continuă să deschidă noi orizonturi. Suntem mândri că Popa Mihai și Riglea Alexandru (născuți în 2009), alături de Vlădeanu Robert și Vasiliu Serafim (născuți în 2010), au ajuns în atenția loturilor naționale.  Această recunoaștere nu doar că subliniază talentul lor, dar evidențiază și dedicația și pregătirea care îi caracterizează.

Pentru echipa noastră, aceste selecții reprezintă o confirmare a eforturilor depuse de antrenori și sportivi, dar și a sprijinului necondiționat oferit de comunitatea noastră. Fiecare antrenament, fiecare meci și fiecare sacrificiu au contribuit la transformarea acestor copii în modele de performanță.

De asemenea, pe partea feminină, suntem încântați să o vedem pe Grădinariu Mara (născută în 2010) că a fost remarcată și invitată să facă parte din grupurile de pregătire ale loturilor naționale. Determinarea și pasiunea cu care se dedică sportului o transformă într-un exemplu pentru toate colegele ei.

Acești sportivi extraordinari sunt ambasadorii clubului nostru, iar noi suntem hotărâți să le oferim sprijinul necesar pentru a-și continua ascensiunea. Suntem convinși că vor reprezenta cu mândrie nu doar clubul nostru, ci întreaga noastră comunitate.

Pe lângă aceștia, antrenorul nostru Ispas Bogdan, este prezent în mod constant la cantonamentele de pregătire și turneele internaționale cu selecționatele naționale 2010 și 2011.

Faptul că am reușit să atragem atenția selecțiilor loturilor naționale nu este doar o realizare individuală, ci o mărturie a valorii pe care o construim împreună. Felicitări, Mihai, Alexandru, Robert, Serafim, Mara și Bogdan! Sunteți inspirația noastră și viitorul baschetului românesc!

Concluzii și planuri pentru 2025

Sezonul 2024-2025 a început cu rezultate care ne motivează să mergem mai departe și să ridicăm standardele. Sportivii noștri sunt dovada că munca și dedicarea duc la succes, iar sprijinul comunității este esențial în acest proces.

Pentru 2025, ne-am propus obiective îndrăznețe, dar credem cu tărie că echipele noastre sunt pregătite să le atingă. Rămâneți alături de noi pentru a ne susține pe acest drum plin de provocări și succese!

 

Totodată, acum este momentul perfect pentru a-i menționa încă o dată pe sponsorii și partenerii STOMART. Aceștia oferă o altfel de susținere, una care transmite, în același timp, o recunoaștere a tuturor eforturilor făcute împreună. Ei fac ca toate procesele ce au loc în afara terenului să dispună de resursele necesare și să meargă „ca unse”.

Pentru asta, le mulțumim tuturor:  Shatter, Iulius Mall, Filatur,  Primăria Municipiului Iași, Ambii Group, Panifcom, Alex Home Design, Virtual Business, Ambra Sign, Promer Group, B&S Districonstruct Miroslava.

Leave a Reply